“CSF? NCSF!” în japoneză. Cum se zice, cine zice și de ce

“CSF? NCSF!” în japoneză. Cum se zice, cine zice și de ce

“Shou ga nai” este expresia japoneză care înseamnă simultan ambele perspective asupra unei situații: și cea deprimant fatalistă, și cea straniu eliberatoare. Remarcabil e că e o frază pe care, într-un fel sau altul și cu oarece nuanțe, o găsești în toate culturile.

“Aia e!”, uneori se întâmplă, uneori nu poți ocoli, preveni sau opri lucruri neplăcute: ești blocat în trafic și întârzii la serviciu (sau, mai rău, la o întâlnire crucială de afaceri cu cel mai punctual posibil partener). Ori pierzi portofelul și ți se contorsionează creierul numai când te gândești ce-nseamnă goana după recuperat/refăcut acte. Am putea vorbi la nesfârșit despre posibile astfel de scenarii, dar probabil e destul de clar deja despre ce vorbim.

Mulți ne năpustim pe situație cu sudălmi și disperarea de a ieși din impas – e disperare, de regulă, direct proporțională cu imposibilitatea de a face asta.

Japonezii abordează problema cu acest ubicuu “Shou ga nai”, o frază folosită când chestiunea e fundamental negativă, dar nici nu ai cum s-o schimbi. În engleză, e un fel de  “it can’t be helped”, de “let it go and move on” sau de “what’s done is done”. Francezii, știți deja, vor spune “C’est la vie” de toată frumusețea. În română e, dacă-i întrebi pe puști, “CSF? NCSF!”. Dacă vorbești cu părinții puștilor, devine “Aia e!”. Și nu, nu e vorba despre a abandona lupta sau căutarea problemei, ci despre a accepta situația așa cum e. În afaceri, la fel ca și în buziness, e o abordare extrem de eficientă.

Miyako Inoue, profesor de antropologie la Stanford University, spune că la mijloc e un concept cultural universal.

“Shou ga nai” și variațiunile sale în mai toate limbile pământului, oricâte nuanțe diferențiatoare ar avea, spun unul și același lucru despre om, oriunde ar trăi și cu orice s-ar îndeletnici: există un moment în care te uiți la lucruri așa cum sunt și le accepți, în loc să te războiești inutil și epuizant cu o stare de fapt asupra căreia n-ai nicio influență.

Acceptarea unei situații “rele” e un fel de resetare cognitivă care poate aduce semnificative beneficii. Când înveți să accepți și să “o lași așa cum e”/”let it go”, resursele tale se pot mobiliza pentru a schimba situații asupra cărora chiar ai putere. Este o abordare doar aparent defensivă și nu, nu e fatalistă. De fapt, poate fi desfăcută în pași raționali clari.

Poate ajută să faci un pas înapoi, să privești lucrurile acelea frustrante și să te întrebi:

  • – De ce mă stresez, de fapt?

  • – Pot eu schimba cumva?

  • – Dacă nu pot să schimb nimic din asta, nicicum, de rost are să mă dau de ceasul morții?

  • – Ce pot face eu din acest moment încolo?

Sigur, poate părea ușor copilărească înșiruirea, dar copiii deseori au o logică impecabilă. Și, statistic vorbind, din astfel de perspective asupra lucrurilor pot ieși strategii chiar foarte bune și mai ales eficiente.