Un pachet de 20 – 25% din acţiunile Hidroelectrica va fi listat la Bursa de la Bucureşti într-o primă etapă iar oferta va fi un succes, consideră vicepreşedintele ASF, Mircea Ursache.

‘Cred în continuare că Hidroelectrica va fi un succes. Suprasubscrierea va fi comparativă cu ceea ce am avut cândva la Transgaz şi Romgaz’, a declarat Mircea Ursache, joi, la Radio România Actualităţi.

Potrivit acestuia, un pachet de acţiuni de 20 – 25% din capitalul Hidroelectrica ar urma să fie adus pe Bursa de Valori Bucureşti, iar aceasta ar trebui să fie prima etapă, pentru că ar trebui listate şi restul de acţiuni până la 51%, pachetul de control al statului.

‘Eu rămân adeptul ca la societăţile româneşti care sunt în domeniul strategic statul să nu îşi păstreze mai mult de 51%. Deci şi la cele la care am listat deja procesul acesta poate continua’, a afirmat Mircea Ursache.

Acesta a precizat că salută schimbarea de paradigmă la CEC Bank şi anume privatizarea prin IPO (ofertă publică iniţială – n.r.), faţă de negocierea cu un investitor strategic.

Ursache a declarat că piaţa de capital din România mai trebuie să îndeplinească un singur criteriu pentru a face saltul la statutul piaţă de capital emergentă de la cel de piaţă de frontieră, iar acesta este cel de lichiditate. Criteriul ar putea fi uşor atins prin listarea în 2017 a companiei Hidroelectrica.

Tribunalul Bucureşti a decis, în data de 21 iunie 2016, ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, proces în care se afla din februarie 2014 pentru a doua oară.

Știre Economica.net

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe