Uber lansează serviciul UberX la Cluj-Napoca începând de joi, 4 august, a anunţat luni compania într-un comunicat. Utilizatorii noi primesc prima cursă gratuită, în limita a 40 de lei, iar aplicaţia a fost deja descărcată, la Cluj, de peste 5.000 de utilizatori.
„Ne bucurăm că vom începe să oferim Clujului încă o opțiune sigură de transport tocmai atunci când orașul va avea cea mai mare nevoie. Zeci de mii de oameni vor ajunge la Cluj pentru festivalul Untold și ne așteptăm la o cerere extraordinară. Utilizatorilor noi care vor să folosească Uber în Cluj în primele zile, le recomandăm să își facă cont din timp și să fie informați cu privire la prețul dinamic – sistemul prin ne asigurăm că există mașini disponibile în aplicație pentru cei care au nevoie de o cursă chiar și atunci când cererea este foarte mare”, a declarat în comunicat Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România.
Utilizatorii noi care îşi fac cont Uber folosind codul „UberinCluj” (fără ghilimele) vor primi o cursă gratuită, în limita a 40 de lei. Aplicaţia este disponibilă pe iOS App Store şi Google Play Store, iar plata curselor se efectuează automat, prin card bancar.
Compania nu precizează tarifele de bază care vor fi practicate la Cluj-Napoca, însă îşi informează viitorii clienţi cu privire la sistemul de multiplicatori de tarif, 1,5x, 2x şi aşa mai departe, care are rolul de a scoate mai mulţi şoferi la lucru în perioade când cererea este ridicată.
În Cluj-Napoca, o cursă cu taxiul costă de regulă 2,25 lei pe kilometru, plus pornirea 2,25 lei.
Uber a lansat serviciul UberX în Bucureşti la începutul anului trecut, la preţuri apropiate de tarifele percepute de principalele companii de taximetrie. Serviciile oferite prin aplicaţie au fost extinse cu Uber Child Seat, Uber Select şi Uber Business Profiles.
În Bucureşti, Uber are câteva sute de şoferi parteneri. Reprezentanţii companiei evită să comunice cifre exacte. 37% dintre şoferii Uber sunt antreprenori sau liber profesionişti, 31% au un serviciu full-time, iar 22% nu au o altă sursă de venit şi conduc pentru Uber în timp ce sunt în căutarea unui loc de muncă.
Știre Economica.net

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe