Ioana a terminat facultatea de Știinte Economice și face parte din Termene de doi ani. În acest timp a devenit unul dintre membrii de bază ai echipei. Care e rolul tău în echipa Termene? Acum sunt liderul echipei de customer succes. Rolul meu este să mă asigur că toți clienții noștri sunt mulțumiți de serviciile […]
Am discutat cu Dan Bucșa, economist-șef al UniCredit Bank pentru Europa Centrală și de Est, despre lucrurile care l-au surprins în felul în care au reacționat statele și actorii din mediul privat de la începutul pandemiei încoace, despre cum ar putea arăta revenirea în condițiile în care avem vaccinul și despre cum ne-ar putea remodela perioada […]
Obișnuim să ne propunem ca, la începutul unui an nou, să ne schimbăm radical abordările, inclusiv în ceea ce privește relațiile cu cei din jur. Cel mai adesea nu funcționează însă atât de simplu, pentru că partenerii, colegii sau clienții noștri s-au obișnuit cu o variantă a noastră. Cel mai bine e să deschidem ușor-ușor […]
Are 25 de ani și este consultant de vânzări în cadrul Termene.ro. A studiat contabilitate și informatică de gestiune. Imediat după a lucrat în domeniu, însă „statul singură într-un birou, printre acte” nu o caracterizează, așa că a ales domeniul vânzărilor. Care este rolul tău în echipa Termene? Ajut companiile, managerii și profesioniștii să aibă […]
Are 31 de ani și și-a început traseul profesional în domeniul telecom. „Ca orice român care se respectă”, Sorin a lucrat peste un an în Anglia, după care s-a întors în România. Înainte de a se alătura echipei Termene a lucrat o vreme în domeniul bancar. Cunoaște-l pe Sorin din interviul integral publicat pe Termene.ro […]
Are 29 de ani și a lucrat mereu în vânzări: de la telefonie la echipamente de siguranță, apoi la soluții ecologice în Emiratele Arabe. În cursul anului 2020 s-a întors în țară și s-a alăturat echipei Termene. În calitate de consultant, intră în legătură cu cei care-și deschid cont pe platformă, iar pe alții îi […]
1. Pandemia se va finaliza la jumătatea anului a Când am spus în februarie-martie că această pandemie va bloca lumea pentru 1-2 ani și că toate companiile au nevoie să își facă un plan pe această perioadă, oamenii mi-au sărit în cap spunându-mi că gândesc prea pesimist . Acum când spun să ne pregătim pentru […]