Percepția directorilor financiari din România cu privire la evoluția principalilor indicatori financiari ai companiilor pe care le conduc s-a schimbat dramatic în doar câteva luni, din cauza pandemiei de COVID-19. Studiului CFO Survey România a fost realizat de Deloitte România în perioada aprilie-mai 2020.

 

Principala îngrijorare a directorilor financiari pentru acest an este legată de scăderea cererii, 73% dintre participanți estimând o scădere a cererii interne, iar 45% dintre ei, a cererii externe.

Principala îngrijorare a CFO

Ponderea celor care se așteaptă la o scădere a veniturilor este de 67%, în condițiile în care, la finalul lui 2019, 78% dintre ei estimau venituri în creștere, potrivit studiului.

CFO - anticipare venituri

În aceste condiții, pentru următoarele 12 luni, directorii financiari iau în calcul, ca principală strategie, reducerea costurilor (58%), urmată, la distanță mare, de asigurarea fluxului de numerar (16%) și de creșterea organică (13%). De asemenea, proporția celor care anticipează o scădere a numărului de angajați este de 44%.

Strategia aleasă de CFO

Doar 9% dintre respondenți mai estimează o creștere a investițiilor în următoarele 12 luni, față de 39%, la finalul lui 2019.

 

Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.

„Incertitudinea este în mod tradițional menționată ca un factor principal de risc de către participanții la studiul Deloitte CFO Survey, însă, în contextul actual, nu mai puțin de șapte din zece directori financiari resimt foarte intens această tensiune. Companiile din sectorul tehnologie, media și telecomunicații sunt singurele care resimt un nivel de incertitudine obișnuit, conform studiului. Acest context duce, în mod natural, la aversiune aproape unanimă, de 96%, față de riscuri. Astfel, prioritățile directorilor financiari pe termen scurt sunt protejarea angajaților, creșterea lichidității și a eficienței operaționale, reducerea riscurilor, inclusiv a celor cibernetice, o comunicare adecvată pentru a menține încrederea angajaților, a clienților și a investitorilor și, nu în ultimul rând, implementarea unor planuri de redresare adecvate pentru a răspunde incertitudinilor cauzate de pandemia COVID-19.”

 

Trei sferturi din participanții la sondaj (75%) sunt pesimiști cu privire la viitorul apropiat, în contextul în care mulți dintre ei se așteaptă ca evoluția financiară a companiei pe care o reprezintă să fie puternic afectată de criza economică generată de pandemie. Referitor la măsurile anunțate de România pentru a sprijini economia locală în lupta cu efectele pandemiei de COVID-19, 58% dintre directorii financiari chestionați le consideră mai puțin eficiente decât pe cele adoptate de alte state europene.

 

La nivel de companie, principalele măsuri adoptate în contextul COVID-19 au fost implementarea muncii la domiciliu (87%) și renegocierea contractelor în derulare (73%). În consecință, companiile din România au tratat cu prioritate îmbunătățirea sistemelor IT pentru a permite munca la distanță (peste 35%). De asemenea, 28% dintre respondenți spun că s-au concentrat pe transformarea digitală în vânzări, în relațiile cu clienții și în lanțul de aprovizionare.

cfo - masuri adoptate

Studiul integral CFO Survey România este disponibil aici.

 

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal România, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

 

Termene.ro și Deloitte România au dezvoltat aplicația PartnerSCAN, soluția inteligentă pentru securizarea deductibilității TVA și a cheltuielilor.

 

PartnerSCAN vă dă posibilitatea să verificați în mod automat dacă partenerii de afaceri din România prezintă risc de fraudă TVA care v-ar putea implica în mod indirect. Consecința ar fi respingerea deducerii taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor. Rezultatele verificărilor făcute prin PartnerSCAN pot fi folosite ca să determinați tratamentul fiscal corect al cheltuielilor cu achizițiile efectuate de la astfel de parteneri de afaceri, din perspectiva impozitului pe profit.

 

Articol publicat pe Universul Juridic.

 

Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe