OTP Bank a semnat convenţiile cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Fondurile de Garantare şi oferă, în premieră pe piaţa locală, credite pentru dubla prefinanţare a subvenţiilor APIA, informează banca.

‘Fermierii care solicită finanţări pentru efectuarea lucrărilor agricole pot obţine un avans de până la 140% din cuantumul subvenţiei pe suprafaţă pentru anul 2016, fără garanţii suplimentare de la Fondurile de Garantare. OTP Bank a lansat recent, în premieră pe piaţa locală, un nou produs de creditare destinat clienţilor persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale şi întreprinderi individuale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol: creditul pentru dubla prefinanţare a subvenţiilor APIA’, se menţionează în comunicat.

Astfel, clienţii OTP Bank România au posibilitatea de a accesa o sumă ce reprezintă până la dublul subvenţiilor de încasat, în baza adeverinţei obţinute de la APIA.

În cadrul acestei facilităţi, sunt finanţate plăţile cuvenite din SAPS – Schema de Plată Unică pe Suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru înverzire şi măsurile compensatorii de dezvoltare rurală.

Procesul de acordare a acestor credite este unul simplificat şi standardizat din punct de vedere al documentaţiei şi garanţiilor solicitate. Orice solicitare de prefinanţare SAPS trebuie să fie însoţită de adeverinţa eliberată de APIA (la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/ local APIA, va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că beneficiarul a depus cererea de plată pentru Schema de Plată Unică pe Suprafaţă – SAPS – pentru anul 2016 şi faptul că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii adeverinţei).

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare.

Banca oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de aproape 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

Știre Economica.net

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe