A făcut studii europene, apoi s-a concentrat pe management și audit financiar. Cea din urmă decizie s-a potrivit perfect cu ceea ce Laura urma să facă la Termene.ro, unde ajută antreprenorii și echipele de management să ia cele mai bune decizii pentru business-urile lor, prin accesul la informații juridice și financiare. 

De când a început pandemia, munca Laurei s-a schimbat complet.

„Dacă înainte obișnuiam să-mi încep ziua la o cafea alături de colegii mei, acum ne zâmbim doar pe Zoom.”

Laura locuiește acum în Cluj, despre care spune că este unul dintre cele mai frumoase și moderne orașe din România. Și-a amenajat un spațiu confortabil acasă ca să poată munci cât mai eficient, dar spune că nimic nu se compară cu interacțiunea umană reală. 

Distanțarea socială a fost pentru ea cea mai mare provocare din această perioadă, dar și o lecție, pentru că a învățat-o să aprecieze mai mult oamenii din jurul său. I-au prins bine acum — parcă mai mult decât oricând — aprecierile din partea clienților.

„Pe lângă informațiile mai tehnice pe care le discut în întâlnirile online cu clienții, îmi place să ne mai descrețim frunțile: mai glumim și ne relatăm lucruri din viața de zi cu zi.” 

O recomandare de lectură din partea Laurei: Strategia oceanului albastru, de W. Chan Kim, Renee Mauborgne, „una dintre cărțile de business despre care cred că ar trebui citite de către orice antreprenor”. 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe