Nestlé România și-a început activitatea în anul 1995. Mărci precum NESCAFÉ, MAGGI, JOE, LION, KIT KAT, cerealele pentru mic dejun NESTLÉ și gama de hrană pentru animale PURINA, fac parte din producțiile Nestlé.
Nestlé România este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa produselor alimentare.
Napolitanele JOE și Nesquik, specialitățile NESCAFÉ 3in1, muștarul Maggi sunt produse în România. Distribuția produselor se face atât în magazine, cât și în rețeaua HORECA și VENDING.
Nestlé România a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 690 mil. lei, în creştere cu minim 7% faţă de anul precedent.
„Anul acesta estimăm o creştere de 4-5% a cifrei de afaceri. Anul acesta va fi un an bun pentru că şi România are o evoluţie bună şi compania este într-o formă bună. Până la finalul lunii martie am avut o creştere de două cifre şi trebuie să păstrăm acest ritm până la finalul lunii mai ”, a declarat Herve de Froment, directorul general al companiei, potrivit AGERPRES.
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de existenţă a grupului la nivel global şi a 20 de ani pe piaţa românească, Herve de Froment a vorbit despre activitatea Nestlé în România și despre aşteptările pe care le are în anul 2016.
„Suntem lideri pe 3 dintre cele 10 pieţe pe care activăm: în categoria alimentelor pentru sugari şi copii mici, cu o cotă de piaţă de 58%; piaţa cerealelor pentru mic dejun cu o cotă de piaţă de 48,1% şi cea a cafelei solubile cu 35,8% cotă de piaţă. De aici pornesc şi optimismul şi încrederea cu care am intrat în 2016: suntem siguri că această creştere va continua”, a declarat managerul Nestlé în România .
Cu ajutorul portalului Termene.ro, putem vizualiza evoluția juridică și financiară a companiei NESTLE ROMÂNIA SRL.
Ca și acționari ai Nestle România SRL, se numără Nestle S.A., Vetropa SA și Euromerchant Balkan Fund. Persoanele care fac parte din conducerea companiei sunt: Jacques Alexandre Reber, Baldauf Anita Kausowna, Herve Francois Marie de Froment, Pavlov Sau Paul Kirtsis, și de asemenea, KPMG Audit SRL.

În 2014, compania a avut un profit net de 5,4 milioane de lei și o cifră de afaceri în valoare de 698 milioane de lei. Tot în anul 2014, compania a avut 923 de angajați.
Nestle deţine o fabrică la Timişoara unde produce cafeaua Nescafé, brandul de napolitane JOE, dar şi alte branduri de napolitane destinate exportului precum Balaton care ajunge exclusiv în Ungaria. Și pentru producția din Timișoara, conducerea Nestle plănuiește o creștere în acest an. Produsele care sunt fabricate în Timișoara sunt exportate în peste zece ţări precum Irlanda, Ungaria, Egipt sau ţările Adriatice.
„Vrem să creştem exporturile. În prezent, acestea reprezintă 35% din producţia fabricii, dar probabil că la finalul acestui an ponderea va fi mai mare. Exportul creşte şi de altfel aceasta a fost şi intenţia noastră. Am investit astfel încât să putem investi dacă este nevoie către companiile-surori din alte ţări. Fabrica din Timişoara este considerată o „operă de artă”, avem preţuri foarte bune, competitive”, a declarat managerul.
De asemenea, potrivit lui Froment, Nestle a investit în România 10 milioane de euro în ultimii zece ani. La nivel mondial, grupul are 335 de angajați și 436 de unități de producție.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe