Școlile și grădinițele ramân închise până la finalul anului școlar – e ultima decizie a Președinției. În privința notelor, dacă elevul avea deja 2 note când s-au închis școlile, se va face media lor. Dacă avea o singură notă, poate să mai primească una pentru activitatea de la cursurile online. Unde nu e posibilă notarea, va fi adăugată drept a doua notă media de pe semestrul întâi. Dacă elevul nu avea nicio notă, va fi repetată media din semestrul întâi.

 

Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie.

 

Istoricul măsurilor din Educație 

Una dintre primele măsuri luate de către autoritățile statului după declararea pandemiei COVID-19 a fost închiderea instituțiilor de învățământ, ca să scadă riscul de răspândire a virusului. Măsura a fost dispusă începând cu  11.03.2020, menținută apoi pe toată perioada stării de urgență, reglementată expres atât prin Decretul Președintelui României din 16.03.2020 (art. 45), cât și prin Decretul Președintelui din 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență (art. 77).

 

Cum afectează această măsură sistemul de învățământ și ce soluții alternative s-au găsit pentru continuarea activităților de predare-învățare în această perioadă sunt întrebările principale la care vom încerca să răspundem în continuare.

 

a. Predarea online – obligatorie?

Decretul nr. 240 din 16.03.2020 privind prelungirea stării de urgență prevede expres continuarea în format online a cursurilor, acolo unde este posibil, după ce ministrul Educației anunțate că anul școlar nu va îngheța sub nicio formă.

 

Derularea activității online, precum și modul de recuperare a conținuturilor care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării. În acest sens, la data de 21.04.2020, MEC a emis Ordinul nr. 4135, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 313/23.04.2020, prin care s-a stabilit cadrul legislativ privind predarea online și instrucțiunile privind asigurarea continuității procesului de învățare la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar.

 

Vom reda în continuare câteva dintre principalele măsuri stabilite:

  • se instituie obligativitatea participării elevilor la activitățile de învățare online stabilite de unitatea de învățământ (bineînțeles, acolo unde există această posibilitate);
  • se operaționalizează un portal (digital.educred.ro) de totalizare a platformelor și resurselor online acreditate de Ministerul Educației, pentru formarea și susținerea cadrelor didactice în gestionarea activității online;
  • se instituie obligația de raportare de către unitățile de învățământ a modului în care se realizează predarea online și a resurselor de care dispun (gradul de acces la platforme, dotarea cu terminale desktop/tabletă/laptop a profesorilor și elevilor etc.), scopul fiind monitorizarea și îmbunătățirea accesului la învățare;
  • se vor efectua demersuri pentru organizarea de cursuri de formare profesională a cadrelor didactice, pentru dezvoltarea competențelor de utilizare a tehnologiei în procesul de predare; Ministerul Educației poate decide, pe baza unor instrucțiuni prealabile, posibilitatea profesorilor de notare a elevilor în această perioadă (evaluare online);
  • la redeschiderea școlilor, evaluarea activității din perioada învățării online va putea fi contabilizată prin calificative trecute în catalog, cu acordul elevului/părintelui; astfel, în această perioadă, procesul de învățare continuă online, pe toată durata stării de urgență, și probabil și după încetarea acesteia, până la momentul la care se va decide redeschiderea școlilor. 

    Totuși, important de menționat este faptul că, la acest moment, o parte semnificativă dintre elevi nu au acces la dispozitive electronice performante sau internet. În acest sens, atât la nivelul Ministerului Educației, cât și la nivelul Inspectoratelor Școlare s-au luat deja măsuri pentru facilitarea desfășurării procesului de învățare online, iar multe instituții (publice sau organizații private) s-au implicat activ în donarea de tablete pentru elevii din zone defavorizate. Prin Ordinul nr. 4135/2020 anterior menționat se stabilește în mod expres modalitatea prin care Inspectoratele Școlare trebuie să contribuie la colaborarea cu autoritățile locale în vederea asigurării echipamentelor informatice și a conectării la internet a tuturor unităților de învățământ, dar și la sprijinirea elevilor în acest sens. Considerăm că aceste demersuri trebuie efectuate de o manieră accelerată, pentru ca toți elevii să aibă șanse egale la educație, independent de mediul din care provin.

     

    În privința platformelor de predare la distanță, nu există o reglementare unitară, în acest sens ministerul recomandând o serie de platforme, acreditate și realizând o grupare a acestora pe portalul digital.educred.ro, alegerea concretă a acestora rămânând la latitudinea unităților de învățământ, cu consultarea cadrelor didactice. Alegerea platformelor poate fi destul de dificilă uneori și poate naște intense controverse, având în vedere unele discuții din mediul online cu privire la securitatea acestora sau chiar prin raportare la diversitatea de funcții pe care acestea le pot sau nu le pot îndeplini.

     

    În acest sens, pentru a simplifica procedeul și pentru a exista o oarecare unitate, unele instituții de învățământ achiziționează domenii online și contribuie la crearea de conturi pentru elevi – cum de altfel se și recomandă prin art. 8 lit. d) din Ordinul anterior invocat. Este foarte important ca toți elevii să beneficieze în cel mai scurt timp de instrumente și resurse digitale, deoarece până la momentul redeschiderii unităților de învățământ, continuarea cursurilor se va face online, sub monitorizarea instituțiilor competente.

     

b. Situația examenelor

Primele măsuri în privința examenelor au fost luate prin Ordinul 4019/2020, dispunându-se atât suspendarea organizării și desfășurării evaluărilor naționale aferente claselor a II-a, a- IV-a și a VI-a, cât și suspendarea organizării și desfășurării simulărilor evaluării naționale la clasa a VIII-a, precum și a simulărilor la probele scrise aferente examenului de bacalaureat.

 

Cu privire la cele mai importante două examene pentru elevi, evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul – în 22 iunie. O noutate este că bacul va începe cu probele scrise și abia după aceea se vor da probele orale. Examenele se vor desfășura cu cel mult 10 elevi în clasă, în condiții de respectare a distanțării.

 

Cu privire la programele școlare ale celor două examene, acestea au fost aprobate în mod oficial prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării 4115/10.04.2020 privind aprobarea programelor pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2019 – 2020, disponibile atât în Monitorul Oficial, cât și pe pagina oficială de internet a Ministerului Educației și Cercetării.

 

c. Universitățile

Măsura suspendării cursurilor care presupun prezența fizică este valabilă inclusiv pentru instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ. În acest caz însă, nu putem să nu aducem în discuție autonomia universitară de care se bucură acestea.

 

Astfel, inclusiv în cuprinsul decretului privind prelungirea stării de urgență se menționează faptul că activitățile didactice și/sau de cercetare din planurile de învățământ superior, nerealizate pe durata stării de urgentă, se organizează și se desfășoară de către fiecare instituție, în baza autonomiei universitare.

 

Activitățile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activități de cercetare, care impun interacțiunea nemijlocită, în spațiul universitar, a studenților cu cadrele didactice și de cercetare vor fi recuperate după încetarea stării de urgență.

 

Practic aceste măsuri au confirmat doar o situație existentă deja la acel punct.  În acest sens, multe dintre universitățile din țară au început deja cursurile online înainte de emiterea decretului privind prelungirea stării de urgență, deoarece activitatea didactică directă (interacțiune „faţă în faţă”) era deja suspendată la acel moment. Mai mult chiar, prin Ordinul 4020/2020 se instituise obligația cadrelor didactice de a raporta, săptămânal, activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line către responsabili desemnați de conducerea facultăților sau a departamentelor, iar cu privire la activitățile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activități de cercetare etc. se stabilise că acestea urmează a fi recuperate, în sistem modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

 

În privința examenelor, încă din data de 10.04.2020, prin Ordinul nr. 4020/2020 privind derogarea de la prevederile legale în domeniul învăţământului superior, s-a stipulat faptul că strict pentru anul universitar 2019-2020, pe perioada stării de urgență, cu respectarea calității actului didactic și a asumării răspunderii publice, probele examenului de licență, diplomă sau dizertație se vor putea desfășura și online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar.

 

În acest sens, spre exemplu, Senatul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca a adoptat la data de 16.04.2020 o decizie prin care a stabilit această posibilitate de susținere online a examenelor de admitere, dar și a examenelor de finalizare a studiilor de licență și master pentru viitorii absolvenți. Astfel, universitățile își stabilesc propriile variante de continuare a activităților și de susținere a examenelor, în baza autonomiei universitare, pornind de la reglementările naționale în domeniu.

 

d. Alte măsuri

Având în vedere dificultatea acestei perioade și schimbările intervenite în mod forțat în stilul de viață al elevilor, pentru a-i sprijini din punct de vedere psihic și moral pe aceștia, la nivel național sau local au fost adoptate multiple proiecte prin care este acordată asistență psihologică gratuită tinerilor. Aceste proiecte sunt realizate atât de instituții publice, cât și de organizații private.

 

În acest sens, spre exemplu, în cadrul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Proacta EDU a fost lansată o linie de consiliere psihologică pe tema COVID-19, gratuită, pentru cadre didactice, părinți și elevi.

 

Astfel, specialiștii psihologi din cadrul asociației vor oferi suport personalului didactic pentru comunicarea cu familiile și pentru a identifica situațiile speciale sau de risc în care se pot afla părinții sau elevii, putând beneficia, de asemenea, de consiliere psihologică. În funcție de solicitări, familiile pot primi asistență socială, medicală și juridică.

 

Totodată, astfel de inițiative există și în cazul unor asociații private sau chiar în cadrul unor universități. Spre exemplu, Universitatea Babeș Bolyai oferă sprijin psihologic gratuit pentru copiii cu vârsta între 11 si 16 ani, prin terapie online pentru reducerea simptomelor de anxietate și depresie.

 

Astfel, pe lângă soluțiile propuse de Ministerul Educației și Cercetării pentru continuarea învățării de acasă, prin intermediul unor astfel de proiecte, cadrele didactice, elevii și părinții sunt sprijiniți prin consiliere personalizată online sau telefonic, în scopul gestionării mai ușoare a acestei perioade.

 

Articol publicat pe Universul Juridic.

 

Dacă ți se par utile informațiile de pe blogul Termene și vrei să afli când publicăm un nou articol, te poți abona la newsletterul nostru săptămânal.

Vreau să primesc newsletterul
Despre Termene.ro

Dacă tot sunteți aici, Termene.ro vă recomandă să vă abonați la newsletterul Cafeaua de la 7, care vă oferă ocazia să citiți tot ce s-a întâmplat important în ziua precedentă. Newsletterul vă recomandă informații care pot fi importante pentru antreprenori, știri utile în viața cotidiană, dar și noutăți de povestit colegilor sau angajaților într-o pauză.

Varianta video a newsletterului, poate fi urmărită pe Facebook, Youtube, Instagram, Tiktok, sau aici, pe blogul de news al platformei Termene.ro

Distribuie mai departe