Considerat acum câțiva unul dintre cei mai puternici baroni locali ai României, fostul lider liberal Relu Fenechiu și-a consolidat treptat și influența la centru. În perioada guvernării lui Călin Popescu Tăriceanu, a reușit să-și impună apropiații din Iași în Executiv: Cristian David, Tudor Chiuariu sau Cristian Adomniței au fost principalele nume de pe lista sa. Fenechiu a devenit deputat în 2004, după ce a candidat fără succes pentru primăria municipiului Iași. De-a lungul celor trei mandate în Parlament, activitatea lui Fenechiu a constat în 70 de propuneri legislative, dintre care 10 au devenit legi, și în 291 de luări de cuvânt. După alegerile parlamentare din 2012 a devenit ministru al Transporturilor în guvernul condus de Victor Ponta.
Căderea sa a fost însă una extrem de abruptă. În iulie 2013, odată cu pronunțarea sentinței în dosarul „Transformatorul”, Fenechiu a marcat o premieră în politica autohtonă: a devenit primul membru al unui cabinet al României condamnat chiar în perioada mandatului. Politicianul a demisionat din funcția sa în cadrul guvernului și din cea de vicepreședinte al PNL abia după pronunțarea sentinței în primă instanță. (Comunicat DNA)
Condamnarea lui Fenechiu a devenit definitivă în ianuarie 2014: cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată. Între 2002 și 2005, prin intermediul firmelor sale, ar fi vândut transformatoare vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, fără ca reprezentanții societății să fi respectat procedurile cu privire la achizițiile publice. Prejudiciul a fost estimat la 7,5 milioane de lei. (Sursa aici) În același dosar a fost condamnat și Ion Mărghidan, director general al respectivei instituții în perioada 2004-2005.
Continuăm astăzi serialul despre foștii și actualii parlamentari aflați în vizorul justiției, realizat cu ajutorul datelor disponibile pe portalul juridic și financiar Termene.ro.
Potrivit ultimei declarații de avere publicate pe site-ul Camerei Deputaților, din 2008, Fenechiu deținea împreună cu soția sa, Mariana Ivan, două case, două case de vacanță, un apartament, șase terenuri intravilane (trei în Iași și câte unul la Dărmănești, Abrud și Roșia Montană), patru mașini și bijuterii în valoare de 80.000 de euro. De asemenea, obținea peste 740.000 de lei de pe urma dividendelor la Fene Grup S.A. și 195.800 de lei din cele ale S.C. La Rocca S.R.L. (Informații aici).
După condamnare, Fenechiu și-a diminuat participarea ori s-a retras cu totul din afacerile care l-au trimis după gratii.
Așa cum menționează reprezentanții firmei, SC Fene Grup SA a intrat într-un proces de rebranding din martie 2014, care include un nou nume, SC Engineering and General Constructing (Engeko) SA și schimbarea identității vizuale. Cu toate acestea, odată cu problemele în justiție ale lui Fenechiu, și compania a trecut pe minus. După un 2011 cu profit de 5,6 milioane de lei, a ajuns la pierderi de 1,7 milioane de lei în 2014. Din acționariatul firmei mai face parte și fratele lui Relu Fenechiu, Lucian, condamnat la rândul său în dosarul „Transformatorul”.
fene_grup
Dintr-o altă societate, SC La Rocca SRL, profilată pe comercializarea materialelor de construcții, Relu și Lucian Fenechiu s-au retras în august 2014, după cum arată un document publicat la acea vreme în Monitorul Oficial. Părțile sociale au rămas în familie, întrucât au fost preluate de către Alex Fenechiu, fiul fostului lider liberal, respectiv soția sa, Mariana. În 2014, societatea a obținut un profit net de 1,4 milioane de lei, substanțial mai mare decât în anii precedenți.
Frații Fenechiu s-au retras și din conducerea companiei Tehnorom SRL, ai cărei asociați sunt în prezent de Emin Dogan, Emin Sevim și Ibadula Emin.
Cu ce s-a ocupat în această vreme fostul ministru? Transferat din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași la Penitenciarul din Vaslui, Fenechiu și-a ocupat timpul cu preocupări diverse: și-a instruit colegii de detenție în utilizarea computerului, a scris două cărți (una despre „Itinerarii duhovnicești în județul Iași”, cealaltă despre „Ingineria avansată – soluție strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de Nord-Est”) și a realizat trei invenții pentru care încearcă să obțină brevete: o hidrocentrală plutitoare, un stingător cu senzori și un cric auto încorporat în caroserie. (Sursa aici) Aceste realizări i-ar putea scădea cel puțin cinci luni din pedeapsă.
Sursa FOTO: EVENIMENTUL ZILEI

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe