„Votul reprezintă o victorie a democrației și a demnității Parlamentului României, precum și o șansă de a așeza puterile statului pe echilibrul pe care îl dorim cu toții”, a spus Varujan Vosganian de la tribuna Senatului, după ce colegii săi au respins, pe 12 februarie 2015, cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru începerea urmării penale. (Sursa: monitorizari.hotnews.ro). Din 168 de senatori, 71 au votat împotriva solicitării, iar 5 voturi au fost anulate.
O cerere similară, formulată în 2013, fusese respinsă cu 126 de voturi. La acel moment, Vosganian, membru în guvernul condus de Victor Ponta, menționa „divergențele politice” ca aflându-se la baza deciziilor politice.
Potrivit procurorilor, Vosganian – ministru al Economiei între 2006 și 2008 – l-ar fi ajutat pe omul de afaceri Ioan Niculae să obțină gaz ieftin din producția internă pentru Interagro SA de la SNGN Romgaz SA, unitate națională de interes strategic, prin acordarea de discounturi. Acuzația împotriva sa e de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „abuz în serviciu” și „complicitate la delapidare”. În același dosar e cercetat succesorul lui Vosganian la conducerea ministerului, Adriean Videanu. Între 2008 și 2010, Romgaz a înregistrat profituri cuprinse între 537,2 milioane de lei și 651,2 milioane de lei, la aproape jumătate față de cele obținute în 2011 și 2012, arată datele publicate de portalul juridic și financiar Termene.ro.
Aceste decizii ar fi ajutat Interagro să se plaseze într-o poziție de monopol. „SNGN Romgaz S.A. a livrat în această manieră către S.C. Interagro S.A., gaze naturale din producţia proprie în valoare de cca. 1.500.000.000 lei, respectiv cca. 500.000.000 USD, din care cca. 270.000.000 lei, respectiv cca. 92.000.000 USD reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. (Sursa: diicot.ro)
Scriitor și economist, Vosganian este membru al Parlamentului din iunie 1990: până în 1996 a fost deputat, iar de atunci senator. A reprezentat, în toți acești ani, diverse construcții politice: a reprezentat minoritatea armenilor din România, apoi a fondat în 1996 Partidul Alternativa României, care a devenit, trei ani mai târziu, Uniunea Forțelor de Dreapta. În 2003, Uniunea a fuzionat prin absorbție cu Partidul Național Liberal. Deși a fost susținut de colegi în fața DIICOT, liderul PNL, Alina Gorghiu, i-a cerut lui Vosganian demisia din partid, iar acesta și-a depus-o imediat.
Vosganian și-a pus semnătura pe 15 inițiative legislative și a luat cuvântul în plen de 209 ori. (senat.ro/FișaSenator)
El controlează firma S.C. Euroeconomic S.A., care se ocupă de „activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii”. În cadrul societății, care și-a reluat activitatea anul trecut, Varujan Vosganian deține 97,16% din capitalul social, Melic Vosganian – 1,71%, iar Dumitru Cocea – 1,13%. Valoarea totală a părților sociale, așa cum apare în declarația de interese depusă la Senat, este de 25.000 de euro. (Sursa: senat.ro/Declarații/Senatori)
vosganian
În cea mai recentă declarație de avere, Vosganian menționează că familia sa deține două case în comuna Virbălău, respectiv Voluntari, jud. Ilfov, una în București, un teren de 1.250 mp în Voluntari, județul Ilfov. (Sursa aici) Obținea venituri anuale de peste 66.000 de lei din indemnizația de senator, 51.934 de lei din funcția de președinte al Uniunii Armenilor din România, 53.562 de lei ca prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și 22.068 de lei ca cercetător la Institutul Național de Cercetări Economice. La aceste venituri se adăugau drepturi de autor în valoare totală de 20.000 de lei. Anul trecut, Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat și a început o serie de verificări, în privința unor sume de bani pe care senatorul nu le-ar fi menționat în declarația de avere, menționau surse oficiale, citate de Mediafax.ro (Sursa: mediafax.ro)
Sursa FOTO: EVENIMENTUL ZILEI

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe