Legea care interzice fumatul în spațiile publice, inclusiv în baruri și restaurante, votată marți, 15 decembrie, de Camera Deputaților, ar putea constitui o lovitură serioasă pentru industria tutunului din România. După ce a fost adoptată cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 de abțineri, legea a fost trimisă pentru promulgare către președintele Klaus Iohannis și ar putea intra în vigoare la începutul anului viitor. Puteți urmări traseul proiectului legislativ.
Măsuri similare adoptate în Statele Unite sau Vestul Europei au dus la scăderea consumului și, implicit, la profituri mai mici pentru producătorii de tutun. Potrivit reprezentanților industriei din State, după adoptarea unei asemenea legi, veniturile companiilor au scăzut cu 30% (Sursa aici).
Anul trecut, primele trei companii din domeniu au avut o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de lei.
Datele disponibile pe Termene.ro arată că British American Tobacco (Romania) Trading SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de 6,9 miliarde de lei și un profit net de 356,3 milioane de lei, ceva mai puțin decât în anul precedent. În schimb, numărul angajaților s-a dublat într-un singur an, de la 304 la 654. Compania este subsidiară a British American Tobacco (Hamburg International) GmbH, înregistrată în Germania.
În septembrie 2015, conducerea societății a hotărât, printr-un act adițional, să completeze obiectul secundar de activitate al societății. În document sunt menționate, între altele, „comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet” și “comerțul cu ridicata de componente de echipamente electronice și de telecomunicații”.
BAT
JT International (Romania) SRL funcționează din 1993. Asociatul unic al societății este JT International BV, cu sediul în Olanda. Recent, societatea a trecut printr-o schimbare la vârf: în martie, Charles Ashley Cunningham-Reid a renunțat la mandatul de director general, în locul său fiind numit Mark Paul Rock. JTI România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,9 miliarde de lei, în creștere continuă față de anii precedenți. Profitul a fost pe măsură: 59,2 milioane de lei în 2014.
JTI
Urmează Philip Morris România SRL este deținută de doi asociați: Philip Morris Brands din Elveția și Philip Morris Investments BV, din Olanda. Și această companie și-a schimbat conducerea în 2015: Hjortholm Steen, cetățean danez, i-a luat locul rusului Sergey Slipchenco ca administrator al societății. În 2014, Philip Morris a înregistrat o cifră de afaceri de 165,9 milioane de lei și un profit de 20,7 milioane.
Philip_Morris

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe