La fel ca în multe alte zone de pe Glob, fotbalul este sportul rege pe Bătrânul Continent, din Portugalia și până în partea europeană a Rusiei. La doar câteva mii de kilometri mai la vest, același sport este, însă, un veritabil outsider în inimile americanilor pasionați de sport. Cu un podium ocupat parcă dintotdeauna de baschet, fotbal american și baseball, soccer-ul își face cu greu loc în grila de programe a canalelor de sport. Însă în ultimul deceniu am putut asista cu toții la o schimbare totală de paradigmă, în privința apropierii fanilor americani față de acest “european football”. 

Care ar fi motivul? Mulți mizează pe faptul că o mulțime de staruri din fotbalul european și-au jucat ultimele sezoane din carieră acolo, ducand peste Ocean un strop din spectacolul fotbalului nostru. Iar acolo unde este spectacol se vând și bilete. De aceea, fotbalul de astăzi, pe care americanii îl văd în MLS (Major League Soccer), pare că începe să semene mai mult cu cel din Ligile Europene. Dar oare până la ce nivel? Ei bine, fix despre acest subiect discutăm și noi astăzi, încercând să aflăm împreună care sunt principalele asemănări și deosebiri dintre fotbalul nostru și soccer-ul lor: 

Programul competițional 

Campionatele puternice din Europa, precum La Liga (Spania), Bundesliga (Germania) sau Serie A (Italia), se desfășoară începând cu mijlocul lui august și până la finalul lunii mai, din anul următor. În State, Major League Soccer începe la mijlocul lui martie și se termină în noiembrie. Campioana din America este determinată de playoff, în timp ce câștigătoarele ligilor naționale europene atribuie victoria finală rezultatelor excelente din întregul campionat. 

Legătura jucător-club-ligă

În Europa, bugetele cluburilor de fotbal sunt colosale în privința achiziționării de jucători. Asistăm astăzi la plata unor sume fabuloase cu care Real Madrid, Manchester City sau PSG concretizează transferurile unor staruri ce nu mai au nevoie de nicio prezentare. Peste Ocean, lucrurile stau total diferit: echipele din MLS împart același buget, în timp ce jucătorii de fotbal semnează contractele, nu cu echipele de club, ci direct cu liga. 

Stilurile de joc adoptate 

Fotbalul englez, cel jucat în Europa de Est, precum și cel din țările nordice se aseamănă printr-un stil de joc determinat de pase lungi, atacuri pe flancuri și degajări puternice, până în apropierea careului advers. Fotbalul din Spania sau Italia este caracterizat prin pase scurte, viteză și numere personale unor jucători extrem de tehnici. De partea cealaltă a Atlanticului, stilul de joc este unul hibrid: posesia (specifică jucătorilor americani) se îmbină cu tehnica (specifică celor veniți din campionatele Americii Latine sau din cele europene). 

Pepinierele de jucatori 

În timp ce cluburile din MLS căuta noi sperante în campusurile colegiilor americane, pepinierele europene de fotbaliști au împins ideea de “generație nouă” la un nivel cu totul diferit. Scouterii marilor cluburi pot recruta copii chiar și cu vârste de 10 ani, oferindu-le în schimb condiții de creștere absolut uluitoare. Să luăm doar exemplul centrului de copii și juniori al lui Arsenal, din pitoreasca zonă rurală Hertfordshire: 10 terenuri de antrenament (două cu încălzire sub gazon), precum și un staff determinat să le ofere tinerilor fotbaliști pregătirea necesară unei dezvoltări corespunzătoare: antrenori, kinetoterapeuți, psihologi, nutriționiști, analisti de date etc 

Chiar dacă dinamica sau calitatea jocului din MLS nu se compară în acest moment cu ce putem vedea în Premier League, La Liga, Serie A sau Bundesliga, există un interes din ce în ce mai mare, venit din partea suporterilor și pariorilor europeni, față de meciurile de fotbal de peste Ocean. Rămâi alături de ro.betano.com pentru a afla primul despre cele mai tari cote la fotbal, atât din MLS-ul american, cât și din marile campionatele ale continentului nostru!

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe