În decembrie 2023, Măriș a achiziționat platforma Tehnofrig, de aproximativ 7 hectare, pentru 35 de milioane de euro, pornind de la intenția dezvoltării unui proiect mixt denumit ERA, care cuprinde apartamente, spații de birouri, retail, supermarketuri, funcțiuni medicale și un aparthotel, cu o investiție estimată la peste 300 de milioane de euro. În urmă cu o lună s-a finalizat primul imobil din cadrul proiectului, iar o creșă și o grădiniță de stat au fost deja predate Primăriei.
În octombrie 2025, a urmat achiziția platformei CUG, 23 de hectare cumpărate de la grupul german Max Aicher pentru peste 20 de milioane de euro. Și aceasta este destinată unui proiect similar cu funcțiuni mixte. Ambele tranzacții au fost asistate juridic de Popovici Nițu Stoica & Asociații. Dacă proiectele se realizează la scara anunțată, vor reprezenta unele dintre cele mai mari intervenții de regenerare urbană din afara Bucureștiului din ultimul deceniu.
Reconversia platformelor industriale a devenit un trend vizibil în marile orașe din România în ultimii ani. La Cluj este în dezvoltare un alt proiect de amploare, Rivus, în care sunt implicați investitorul Iulian Dascălu, fondatorul grupului imobiliar Iulius, împreună cu Atterbury Europe, pe fosta platformă Carbochim. Valoarea proiectului depășește jumătate de miliard de euro, iar suprafața pe care se desfășoară este de 14 hectare.
În ce privește celelalte investiții ale Hexagon, compania a anunțat recent obținerea unei finanțări de 5 milioane de euro de la TBI Bank, pe lângă finanțarea inițială de 10 milioane de euro pentru proiectul rezidențial Someșului 15, cu 136 de apartamente în centrul Clujului.
„Someșului 15 este un proiect important pentru noi, atât prin amplasare și concept, cât și prin standardul de calitate pe care ni l-am propus”, a declarat Florin Măriș, Fondator și CEO Hexagon.
Lucrările sunt executate de Hexagon Structures, antreprenorul general intern al grupului, urmând un model care reduce dependența de contractori terți și permite control direct asupra calității și termenelor.
Afacerile antreprenorului Florin Măriș
Florin Măriș este acționar majoritar în 17 firme, cu afaceri cumulate de 32,1 milioane de lei în anul 2025, respectiv profituri de 80,7 milioane de lei, după cum arată datele Termene.
Însă compania cea mai valoroasă din portofoliul său este Hexagon Structures (RO31197442), pe care o controlează prin intermediul holdingului Hexagon Equity Holding, și care a obținut anul trecut afaceri nete de 204,8 milioane lei, în creștere cu 83% față de 2024. Profiturile companiei au crescut și ele cu 120%, până la 15,3 milioane de lei.
Urmează Estoria Developments (RO42819389), cu proiectul rezidențial Estoria din București, în care este implicat cu 33,32%, împreună cu familia Dobra și cu Petru Ciurtin. Compania a obținut anul trecut afaceri de 65,8 milioane de lei și profituri de 6,1 milioane de lei.
Antreprenorul clujean deține și Hexagon Estate (RO40786234), care a obținut anul trecut o creștere de 361%, până la 30,3 milioane de lei, și profituri de 11,9 milioane de lei, un plus de 513% față de anul precedent.
Alte companii în care este implicat și care au obținut afaceri de peste 1 milion de lei anul trecut sunt Estoria Management SRL (RO45823961), Hexagon Developments SRL (RO52834165) și Hexagon City SRL (RO36657649), arată datele Termene.
Informații cheie
- Hexagon a achiziționat platforma Tehnofrig (7 hectare, 2023) și platforma CUG (23 hectare, 2025) în Cluj-Napoca, pentru reconversie în proiecte mixte
- Investiția estimată pentru Tehnofrig depășește 300 de milioane de euro
- TBI Bank a extins la 15 milioane de euro finanțarea pentru proiectul Someșului 15
- Hexagon Structures SRL a raportat 204,8 milioane lei cifră de afaceri în 2025, creștere de 83%
- Florin Măriș este acționar majoritar în 17 firme, cu profituri agregate de 80,7 milioane de lei în 2025
- Investitorul clujean a dezvoltat proiecte de office precum Advancity, Vivido, Cube, Via Office, și rezidențiale Avella și Zenia
- În București, compania a dezvoltat proiectul Estoria City din zona Pallady







.webp)




.jpg)




















.webp)














.png)












































