Dobânzile negative ar putea scădea și mai mult în zona Euro iar stimulul monetar ar putea crește cu mai multe miliarde de euro lunar. Presiunea venită din partea piețelor financiare a crescut mult în ultima perioadă și Mario Draghi, președintele BCE, va trebui să anunțe măsuri concrete de stimulare monetară.
La G20 nu au fost anuntate măsuri concrete de stimulare economică
În acest week-end, a avut loc reuniunea la nivel înalt a oficialilor a 20 cele mai industrializate țări: G20. Cel mai dezbătut subiect a fost evoluția economică a Chinei și eventualele politici de stimulare economică/monetară implementate global. Din pacate însă, în urma evenimentului nu s-a concretizat nimic substanțial iar cei care au așteptat o reacție globală a autorităților în fața noii crize economice au rămas doar cu așteptări. Deocamdată, singurele pachete de stimulare vor fi tot cele implementate mai mult sau mai puțin local de unele Bănci Centrale.
În prezent, strict cantitativ, cel mai mare pachet de stimulare este implementat de Banca Centrală Europeană. În acest moment, BCE „tipărește” electronic aproximativ 1000 miliarde de euro anual – cu toate acestea banii nu au avut până acum un impact semnificativ asupra economiei Europene care este influențată negativ de scăderea economică a Chinei.
Banca Centrală Europeană a promis noi măsuri de stimulare monetară
La ultima ședință de politica monetară, Mario Draghi a promis că va crește pachetul de stimulare în încercarea de a contracara efectele noii crize economice. Foarte mulți investitori din piețele financiare estimează că răspunsul autorităților nu va întârzia dar, până acum nu s-a anunțat nimic la o scară globală. Din acest motiv, BCE trebuie să suplinească și lipsa de activitate a altor autorități, așa că așteptările sunt mari. În cazul de față, așteptări mari înseamnă noi miliarde de euro și eventual dobânzi negative semnificativ mai mari. Orice altceva riscă să transmită investitorilor un semnal negativ și ar putea duce la noi scăderi puternice în piețele financiare.
Radu Ciofu,
analist financiar,
Admiral Markets UK Ltd
Sursa AICI: www.admiralmarkets.ro

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe