Pentru o creștere sănătoasă și armonioasă, cei mici au nevoie nu doar de o atenție și o alimentație sănătoasă, ci și de o odihnă pe măsură. Pentru confortul și odihna lor este important să fim atenți cum alegem pătuțul potrivit.

Alegerea patului depinde de multe criterii, cele mai importante fiind vârsta copilului, aspectul estetic, materialul din care e confecționat și prețul. Și totuși, cum știm că un pat e bun pentru sănătatea și creșterea armonioasă a copilului nostru? 

Iată câteva criterii de care trebuie să ții cont atunci când faci alegerea patului potrivit pentru cel mic.

Siguranța celui mic

Siguranța pruncului trebuie să fie cel mai important criteriu în alegerea pătuțului, cu precădere la vârsta mică, de nou-născut. Ar trebui să alegem un pat cu margini moi, astfel încât puiul să nu se lovească în somn din cauza mișcărilor pe care le face, dar și suficient de înalt, încât să nu cadă. De aceea, pătuțurile cu gard înalt și bare protejate sunt cea mai bună recomandare atunci când avem de-a face cu un bebeluș. De asemenea, marginea înaltă de câțiva centimetri care să-l protejeze pe cel mic este recomandată până la 4-5 ani. 

Locul unde amplasezi patul în cameră

Chiar dacă nu pare unul dintre criteriile principale, contează unde plasăm patul celui mic, mai ales atunci când vine vorba de nou-născuți. Pentru eficiența mișcărilor în cameră și mai ales pentru a fi totul la îndemână, contează ca totul să fie amplasat ergonomic în cameră. Astfel, patul celui mic trebuie să fie în apropierea mesei de schimbat scutece și, pe cât posibil, în apropierea unui fotoliu.

Înălțimea și greutatea copilului

Înainte de a cumpăra patul sau chiar o saltea este bine să știm înălțimea și greutatea celui mic, pentru a fi siguri că am făcut alegerea potrivită. În cazul saltelei, putem alege una hipoalergenică, mai ales dacă știm că puiul se confruntă cu probleme respiratorii sau alergii, sau a uneia confecționate din materiale naturale cum sunt latexul, aloe vera sau bambus. 

Designul

Deși pasiunile și preferințele lor se schimbă odată cu vârsta, e important să ținem cont, pe cât posibil, și de alegerile lor. Pe măsură ce crește, în special în jurul vârstei de 6-7 ani, când a descoperit lumea colorată a personajelor preferate, dar și a lucrurilor care îl pasionează cel mai mult, putem alege un pat cu unul dintre motivele sale preferate. Fetele vor alege, desigur, prințesa favorită, în timp ce, pentru un băiat, poți comanda online un pat pentru copil cu desene sau în forma unei mașini de Formula 1, prevăzut cu LED-uri și telecomandă pentru sunete, care satisface cele mai extravagante pofte.

Tipul de material

Tipul de material din care e confecționat patul celor mici contează la fel de mult. Paturile de bebeluș, care sunt protejate cu grilaj înalt, trebuie să fie din lemn sau măcar să aibă bare îmbrăcate, pentru ca puiul să nu se accidenteze. Paturile de lemn masiv sunt o investiție pe termen lung, datorită în special rezistenței lor, dar și a faptului că de obicei sunt prevăzute cu spații de depozitare la fel de solide. În același timp însă, un pat din PAL poate fi modificat și personalizat ușor în culorile preferate.

Un pat care să-i ofere cele mai bune condiții de somn, cele mai frumoase vise, dar și să îi protejeze sănătatea ar trebui să fie alegerea ideală pentru pătuțul celui mic.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe