Cristina are 38 de ani, e de loc din Buzău și spune că experiențele care i-au modelat viața cel mai profund au fost cele legate de călătorii. Până acum a acumulat o experiență vastă ca economist, contabil și consultant în resurse umane. Acum, după un an de zile alături de o echipa Termene.ro, unde a găsit „oameni într-un continuu proces de dezvoltare”, a descoperit abilități pe care nu știa că le are și spune că și-a găsit împlinirea profesională.

Care e rolul tău în echipa Termene?

Poziția de Account Executive pe care o îndeplinesc presupune o capacitate de a comunica ușor cu ceilalți, dar și calități precum empatie, răbdare și seriozitate. Din această postură trebuie să fiu atentă la ce anume transmite clientul și ce probleme întâmpină, astfel încât să pot veni cu propuneri, soluții sau să îi dau un sfat, toate informațiile fiind ușor de oferit de platforma Termene.ro

Poți să ne povestești un moment rewarding din perioada asta?

În această perioadă au fost momente bune, momente mai grele, dar cel mai adesea îmi amintesc ziua în care am semnat primul meu contract cu un client. Acest lucru mi-a adus bucurie și mi-a dat mai multă încredere în mine și în cariera mea în domeniul vânzărilor.

Ce a fost cel mai greu pentru tine de când a început pandemia?

Începutul pandemiei m-a găsit în perioada de acomodare cu colegi noi, cu un mod de lucru nou, și dintr-o dată, m-am văzut nevoită să lucrez de acasă: dintr-un birou spațios și o atmosferă gălăgioasă, într-o liniște cu care nu eram obișnuită.

Pe de altă parte, ce te-a învățat perioada asta?

Totuși, am avut cu toții de învățat din această perioadă. Am învățat cât de mult contează grija față de semeni, locul de muncă pe care îl alegem, oamenii cu care ne înconjurăm, dar și timpul pe care îl acordăm familiei este important, timpul pe care ni-l acordăm nouă înșine.

Cum ți-ai amenajat spațiul în care lucrezi de acasă?

Transformarea casei într-un birou, separarea muncii de viața privată este întotdeauna complicată, cu atât mai mult dacă se întâmplă amândouă în același loc. Prin urmare, am încercat să mențin o rutină foarte asemănătoare cu cea pe care o aveam și înainte. Am păstrat contactul și comunicarea directă zilnică, aceasta a făcut întreaga echipă mai responsabilă în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor. Folosim instrumente de comunicare colectivă și am implementat un sistem de întâlniri prin intermediul conferințelor video, care ne permit o comunicare eficientă și productivă.

O recomandare din partea Cristinei: cartea Influența limbajului pozitiv, scrisă de George R. Walther. „Cartea ne arată cum sa ne formăm o gândire pozitivă, cum să o transpunem în cuvinte care să ne modeleze comportamentul și cum să lucrăm împreună cu ceilalți pentru a ne atinge scopurile comune.”

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe