Trăim într-o perioadă în care tendințele promovate în mediul online ne inspiră sau chiar ne pot influența în viața de zi cu zi. Persoanele pe care le citim, persoanele la ale căror vloguri ne uităm sau pe care le urmărim pe una dintre cele mai populare rețele de socializare, și anume Instagram, au, nu de puține ori, un cuvânt important de spus în deciziile noastre de cumpărare. Avem o mai mare încredere să cumpărăm produsele unui brand, în cazul în care cel puțin unul dintre influencerii pe care îi urmărim și pe care îi admirăm folosește el însuși produsele brandului respectiv.

Printre categoriile de branduri intens promovate de către influenceri, fie ei autohtoni sau internaționali, se numără cele din categoria de fashion. Doar dacă aruncăm o privire pe câteva conturi locale de Instagram, descoperim că unul dintre brandurile foarte apreciate de influencerii din România este Gucci, despre care vom vorbi în articolul de astăzi.

Gucci – scurt istoric 

Brandul Gucci a fost fondat la începutul secolului XX, de către italianul care i-a și dat numele, Guccio Gucci. Inspirat de stilul de viață al oamenilor aristocrați de la vremea aceea, care călătoreau și se bucurau de tot felul de activități de loisir, Gucci a decis, odată întors la Florența, să înființeze un mic atelier. Acesta s-a ghidat după preferințele celor înstăriți pentru genți și pantofi din piele de înaltă calitate, dar și pentru cai, motiv pentru care a realizat, inițial, harnașamente de care călăreții acelor timpuri aveau nevoie. 

Odată cu trecerea anilor, Gucci a început să fabrice celebrele genți de bambus, îndrăgite în rândul starurilor internaționale ale acelor timpuri, precum și mocasini extrem de moi, confortabili, care îmbinau elemente ale stilului italian cu cele specifice stilului american.

Multă vreme, atelierul a funcționat ca o afacere de familie. Odată ce fiii săi au crescut, Gucci i-a instruit în tainele meșteșugărești. Contribuția cea mai importantă i-a aparținut lui Aldo, fiul cel mare, care în 1953 a dus pentru prima dată eticheta „Made in Italy” în Statele Unite ale Americii. Câțiva ani mai târziu, John F. Kennedy i-a înmânat lui Aldo diploma de onoare a Universității din New York. 

La jumătatea secolului XX, Gucci era deja un brand renumit pe plan internațional.

Elemente specifice brandului Gucci

Ca orice brand renumit la nivel internațional, și Gucci are o serie de elemente prin care este ușor de recunoscut chiar și în zilele noastre. Printre acestea se numără:

  • logo-ul alcătuit din cei doi „G”, care face trimitere la numele fondatorului italian, Guccio Gucci;
  • gențile confecționate din piele, care continuă să fie și astăzi una dintre cele mai apreciate categorii de produse ale brandului Gucci;
  • eșarfele cu imprimeuri florale, care au devenit, la rândul lor, o emblemă a brandului.

Influenceri români care poartă brandul Gucci

Printre cei mai urmăriți influenceri români care promovează diverse produse ale brandului Gucci se numără Selly (cel mai urmărit vlogger din România, care a strâns o comunitate de aproape 3 milioane de abonați pe Youtube), Dorian Popa, Alexia Eram, Bianca Adam (Tequila).

Așadar, atunci când ne gândim la branduri de fashion consacrate, care sunt extrem de apreciate și astăzi în întreaga lume, este imposibil să nu ne vină în minte și Gucci. 

Acesta este foarte popular și în țara noastră, iar influencerii joacă, fără doar și poate, un rol esențial în promovarea produselor mărcii. Atunci când observăm că una dintre persoanele publice pe care le urmărim în mediul online postează o fotografie, un filmuleț sau o recenzie la produsul unui anumit brand, suntem mai tentați să cumpărăm, la rândul nostru, produsul respectiv sau, cel puțin, să devenim mai curioși și să ne informăm mai mult. 

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe