Dosarul în care fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost recent trimis în judecată de către procurorii anticorupție are în centru o mită în valoare totală de peste 8,5 milioane de euro, pentru mai multe contracte cu firmele controlate de deputatul PSD Eduard Stelian Martin.
Sumele în lei și euro – menite a-i asigura lui Eduard Stelian Martin obținerea documentelor de urbanism necesare pentru construcția unor centre comerciale de tip mall, respectiv pentru curățenia orașului – erau mascate prin contracte fictive de publicitate încheiate între firma Sigma Trading S.A., controlată de Mazăre și Sorin Gabriel Strutinsky, și cea administrată de Martin, Polaris M. Holding SRL. Un număr total de 12 contracte au fost încheiate între 2006 și 2013. În urma acestor ilegalități, Primăria Constanța ar fi fost prejudiciată cu peste 200 de milioane de lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
O analiză Termene.ro arată situația firmelor implicate în această afacere.
În mod oficial, Eduard Stelian Martin are deține 25% din capitalul social al societății Polaris M. Holding SRL, care are ca obiect principal de activitate „colectarea deșeurilor nepericuloase”. Restul acționarilor sunt unchiul său, Dumitru Martin, cu 45,45%, soția deputatului, Monica Maria Lățea (Martin), cu 25%, și Simona Raluca Turiceanu, tot cu 25% – aceasta din urmă cooptată în acționariatul firmei în octombrie 2013.
polaris_m_trading2
Anul trecut, Polaris M. Holding SRL a avut o cifră de afaceri de 152,3 milioane de lei, un profit de peste 19 milioane de lei și avea 1.451 de angajați. În același timp, avea de plătit 81.939 de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat.
polaris_m_trading
Cealaltă firmă implicată în dosar, Sigma Trading S.A., este înființată în 1997. În cadrul acesteia, SC Five Trading SA, deține o treime din părțile sociale. Restul părților sociale sunt împărțite între fostul președinte al Consiliul Județean Constanța, Nicușor Constantinescu; fostul primar Radu Mazăre; fratele acestuia, Mihai Mazăre; Sorin Gabriel Strutinsky; Nicolae Moga și Mihail Cârciog, fiecare cu câte 15,33% din părțile sociale.
sigma_trading
În 2014, Sigma Trading a avut o cifră de afaceri de 657.529 de lei și un profit de 54.501 lei, arată datele furnizate de portalul juridico-financiar Termene.ro.
O altă firmă, Thomas Cook Services & Distribution SA, care leagă toate personajele menționate în acest dosar, se află în acest moment în faliment. Societatea fusese înființată în 1999 și avea ca obiect de activitate „tipărirea ziarelor”. Potrivit unei mențiuni din 2005, Eduard Stelian Martin s-a retras din acționariatul firmei, în locul său fiind cooptată soția acestuia, Monica Maria Martin (15% din părțile sociale). Restul acțiunilor erau deținute de Sigma Trading S.A., cu 68%, Dumitru Martin, unchiul deputatului, cu 15%, și frații fostului primar Radu Mazăre, Mihai și Alexandru, cu câte 1% din capitalul social.
Anul trecut, societatea a înregistrat pierderi de 934.592 de lei, la o cifră de afaceri de 324.695 de lei (față de peste 800.000 de lei în anul precedent). Potrivit unei mențiuni recente din Buletinul procedurilor de insolvență, Thomas Cook Services & Distribution avea creanțe în valoare totală de 8,37 milioane de lei. Între firmele care au de primit bani se află și SC Polaris M. Holding SRL, cu 670.935 de lei.
De vină pentru situația societății ar fi criza din presa scrisă, se arată într-un alt document: „Societatea Thomas Cook Services & Distribution SA are o activitate orientată cu prioritate către presa tipărită, furnizorii de spații publicitare fiind în general societăți care dețin și exploatează publicații pe suport de hârtie. Situației generale dificile datorată crizei financiare i se adaugă situația particulară a presei scrise/tipărite care, în actuala conjunctură a dezvoltării publicațiilor on-line, este într-o scădere acută a cotei de piață.”
Mazăre a fost arestat pe 2 aprilie 2015, însă a fost eliberat pe 24 iunie, după ce Curtea Supremă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. (Sursa aici)

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe