Motto
Misiunea avocatului
„Într-o societate intemeiată pe respect față de justiție, avocatul îndeplinește un rol special. Îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept și a intereselor celor ale căror drepturi și libertați le apără. Este îndatorirea avocatului nu numai să pledeze pentru cauza clientului său ci și să fie sfătuitorul clientului. […]”
Art. 1.1 din Codul Deontologic al Avocatului din Uniunea Europeană

 

AVOCATUL, MAI MULT DECÂT NECESAR ÎNTR-O SOCIETATE DISFUNCȚIONALĂ

Prezența avocatului în viața cetățeanului român (și implicit a persoanelor juridice) în România anului 2016 reprezintă o necesitate din cel puțin 3 motive:

  1. Instituțiile Statului de Drept nu sunt încă suficient consolidate, fapt care supune de multe ori justițiabilii unor decizii mult prea subiective și uneori arbitrarii;
  2. Cadrul legislativ se schimbă mult prea repede pentru capacitatea de asimilare a jusțiabililor; mai mult, apar frecvent aberații legislative care generează efecte extrem de neplăcute până ajung a fi corectate;
  3. Instituțiile statului precum și agenții economice de tip corporație (bănci, societăți de asigurare, etc) manifestă încă o doză nepermis de mare de atitudine dominantă, de multe ori la limita abuzului și chiar abuzivă, atât față de persoanele fizice cât față de cele juridice.

Plecând de la premisele enunțate mai sus, locul și rolul avocatului în viața și activitatea cetățeanului și a persoanei juridice apare ca evident, necesar și foarte important.
Avocatul nu este doar un pledant la care se apelează în extremis atunci când un justițiabil este chemat în fața unei instanțe și care luptă prin orice metode legale să caștige cauza clientului său. Avocatul este mult mai mult decât atât. În societățile cu o democrație consolidată, în care mecanismele statului funcționează în parametri acceptabili, mai mult de jumătate din activitatea avocaților se desfasoară în afara tribunalelor, sub forma de consultanță, care de multe ori excede sfera juridicului.
Avocatul este sfătuitorul și confidentul clientului său, iar unul dintre cele mai importante roluri pe care le joacă în viața acestuia este acela de a îi expune drepturile pe care le are, modul în care poate să determine statul său pe ceilalți să i le acorde și să i le respecte.
În egală masură, avocatul are datoria de a îi arăta clientului său ce obligații are în virtutea legii și modul în care trebuie să și le îndeplinească. Putem conchide astfel că această activitate profilactică, preventivă a avocatului este sau ar trebui să fie la fel de importantă, atât pentru client cât și pentru avocat, precum reprezentarea în instanță.
Din pacate, una dintre marile lacune în mentalitatea societății românești este lipsa “culturii avocatului”. Cetățeanul român apelează la serviciile acestuia în ceasul al doisprezecelea, după ce nu a reușit prin forțe proprii să își atingă scopul propus. Am întâlnit de foarte multe ori situații în care, dacă clientul ar fi alocat o oră unei discuții cu un avocat înainte de a semna un contract sau de a iniția o afacere, ar fi fost fără doar și poate mult mai protejat în relațiile cu instituțiile, cu băncile sau cu partenerii de afaceri. Evident că principiul “este mult mai ușor să previi decât să tratezi” se aplică și în sfera juridică.
De exemplu, un cetățean decide să contracteze un credit ipotecar în valoare de, să zicem, 50.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani. Considerând că posedă suficiente cunoștințe juridice semnează fără să solicite opinia prealabilă a unui avocat. Dacă ulterior contractării constată ca acel contract conține o clauză abuzivă, acțiunile în instanță pentru eliminarea acesteia îl vor costa de 10 ori mai mult decât o părere a unui avocat pe care ar fi cerut-o înainte de a semna. Și nu e sigur că va caștiga.
În egală măsură, una dintre cele mai păguboase preconcepții ale cetățeanului român este aceea că va caștiga procesul din moment ce are dreptate. Dincolo de faptul că “dreptatea” din percepția cetățeanului s-ar putea să nu coincidă cu ce spune legea, instanța dă câștig de cauză părții care expune cel mai plauzibil “adevăr juridic”, variantei în sprijinul căreia se aduc cele mai multe și elocvente probe, indiferent de ce s-a întâmplat în realitate, pentru simplul fapt că judecătorul nu este depozitarul adevărului absolut. El este doar un arbitru pus să decidă între o ipoteză expusă și eventual probată de un reclamant și o apărare formulată și probată de un pârât.
Revenind la ideea utilității avocatului în societatea prezentă, este indubitabil că acesta îndeplinește un rol special: acela de a își proteja clientul de abuzurile statului, de excesele celorlalți cetățeni și chiar de el însuși.
Unul dintre maeștrii de la care am avut onoarea să învăț această meserie spunea: “un avocat bun rezolvă majoritatea problemelor clientului fără să ajungă în instanță. Acolo mergi doar când orice altă metodă legală de stingere a diferenduli a eșuat.” Astfel îți demonstrezi respectul față de client.
Avocatul oferă mai mult decât consiliere juridică clientului său. Peste 50% din informațiile pe care clientul ți le împărtășește atunci când îți expune problema sunt de natură personală, afectiv-emoțională și nu au aproape nicio relevanță în rezolvarea juridică a problemei. Avocatul le ascultă însă, pentru că astfel se poate transpune mai bine în situația clientului său. La fel, sunt frecvente cazurile în care, deși aparent clientul solicită o soluție juridică, este evident faptul că îl interesează mai mult o opinie legată de un anumit aspect emoțional al vieții lui. Ca avocat, uneori devii confidentul clientului și simultan joci și rolul de psiholog și de life coach al clientului tău.
Recomand tuturor cititorilor să nu subestimeze importanța unei opinii juridice emisă de un profesionist al dreptului. O acțiune în justiție, un act sau un fapt juridic inițiat doar în baza informațiilor oferite de internet sau de prieteni este la fel de periculos că tratamentul unei afecțiuni medicale după ureche. Pentru a vă proteja drepturile și libertățile, investițiile financiare și afacerile într-o societate care mai are încă foarte mulți pași de parcurs pe drumul consolidării democrației și statutului de drept cea mai eficientă și ieftină metodă o reprezintă sfatul unui avocat.
Avocat Gabriel Dumitru

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe