China este o țară vizitată anual de milioane de turiști, iar aici tradițiile joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi a populației. Așadar, în conformitate cu tradiția chineză, există reguli stricte cu privire la viața de zi cu zi a oamenilor, cum ar fi modul de a merge pe stradă, de a sta, comportamentele politicoase din cadrul întâlnirilor cu oamenii, precum și manierele la masă.

China este un popor foarte vechi şi deşi ţara este împărţită în mai multe regiuni, iar fiecare regiune are le bază tradiţiile ei sau preparate specifice, câteva dintre acestea sunt comune, în special cele care vizează bunele maniere de la masă. Iată care sunt șapte dintre acestea:

  1. Nu te înclina când ajungi la masă, spune doar „ni hao”

Spre deosebire de ceea ce cred mulți dintre noi, eticheta chineză nu include obiceiul de a te înclina atunci când saluți oamenii. O simplă strângere de mână sau un zâmbet și un „ni hao” prietenos (sau „nin hao” pentru a saluta oamenii chinezi în vârstă) sunt lucrurile pe care trebuie să le faci dacă vei lua masa în China.

De asemenea, când te adresezi oamenilor chinezi, vorbește mai întâi cu persoanele cele mai în vârste. Respectarea bătrânilor este profund înrădăcinată în cultura chineză. Atunci când te adresezi vârstnicilor, eticheta chineză implică utilizarea cuvântului „nin”, care este versiunea politicoasă a cuvântului „tu” în mandarină.

2. Locurile de la masă

În general, locul cel mai bun este cel orientat spre ieșire și este ocupat întotdeauna de către oaspetele principal, persoana cea mai în vârstă.

Când stau la o masă dreptunghiulară, bătrânii sunt așezați la cea mai scurtă parte a mesei (în capul mesei), apoi ceilalți stau la masă în funcție de vârsta lor;  

Oaspeții și familia se așează la masă numai după ce gazda (sau persoana cea mai în vârstă) s-a așezat. De asemenea, seniorii sunt cei serviți primii. 

3. Nu te sfii să încerci preparatele noi

O cină luată alături de chinezi include numeroase feluri de mâncare bună. Când ești invitat la cină, fie în casa unei familii chineze, fie într-un restaurant, cel mai bun mod de a te asigura că respecți bunele maniere la masă este să observi ce fac toți ceilalți și să încerci să faci la fel.

De exemplu, așteaptă ca cineva să-ți spună unde să te așezi. În general, gazda se ocupă de acest lucru.

Mănâncă, pentru a le arăta gazdelor că te bucuri și nu te sfii să încerci preparate pe care nu le cunoști.  

În China, este un lucru obișnuit să mănânci alimente precum puiul și creveții cu mâinile și să bei din bolul cu supă. Utilizarea bețișoarelor ar fi apreciată de către gazde, dar dacă nu le poți utiliza nu ezita să ceri tacâmuri. Din păcate, nu toate restaurantele oferă furculiță și cuțit, deoarece cuțitul este un obiect asociat cu violența, iar acesta distruge armonia. Prin urmare, este bine să știi să folosești bețișoarele, mai ales dacă mergi într-un restaurant.

Dacă ești pasionat de cultura Chineză și vrei să încerci preparatele tradiționale, nu trebuie neapărat să vizitezi China pentru a te bucura de ele. De exemplu, dacă ești din Craiova poți comanda mâncare chinezească la tine acasă, iar acest lucru este posibil în numeroase orașe din România.

4. Cum mănânci la masă

În China antică, fiecare persoană avea propria masă, cu propria mâncare. Acest obicei a dispărut încă din timpul dinastiei Yuan. Cu toate acestea, regulile privind modul în care mănânci sunt păstrate și astăzi. De exemplu, așteaptă ca un senior sau gazda să înceapă să mănânce, apoi poți mânca și tu. De obicei, gazda, sau persoana cea mai în vârstă îi invită pe cei de la masă să mănânce, spunându-le: Haideți să mâncăm. Iată și alte reguli importante:

  •   Fii politicos când iei mâncare cu bețișoarele.
  •   Evită să faci prea mult zgomot când mănânci sau când bei ciorba.
  •   Nu vorbi cu mâncare în gură.
  •   Nu te juca cu bețișoarele în farfurie.
  •   Folosește lingurile speciale pentru a îți pune mâncarea în farfurie, nu bețișoarele.
  •   Atunci când mănânci cu bețișoarele, asigură-te că nu le înfigi în poziție verticală într-un bol cu orez, întrucât aceasta este o imagine care are legătură cu ceremonia  de înmormântare în China. După ce ai terminat de mâncat, așează-le pe partea de sus a bolului.

5.  Micile detalii contează

Recomandat este să nu folosești telefonul mobil la masă și nici să te uiți la tv sau să faci alte lucruri mărunte, pentru că aceste obiceiuri nu sunt apreciate, fiind considerate de prost gust.

6. Nu îți încărca farfuria cu prea multă mâncare

Evită să îți încarci farfuria cu prea multă mâncare, pentru că acest lucru spune despre tine că ești lipsit de maniere, și, în plus, acesta este un semn de lăcomie. Mai mult decât atât, nu împrăștia mâncarea pe masă.  

În timp ce mănânci, cel mai bine este să nu vorbești cu ceilalți, mai ales cu gura plină. Dacă trebuie să vorbești, ar trebui să o faci în liniște.

7.  Nu uita să mulțumești pentru masă

Nu uita de bunele maniere, atunci când ai terminat de mâncat și te ridici de la masă. Arată-ți aprecierea către gazdă și invit-o și tu la rândul tău la o cină, împreună cu familia sa.

Bunele maniere sunt esențiale în orice cultură, iar respectarea lor în special la masă spune multe despre tine ca persoană și le arată celor din jurul tău că îi respecți. În China există un așa-numit cod al bunelor maniere la masă, iar chinezii pun accent pe respectarea acestuia. Așadar, dacă ți-ai plănuit să vizitezi această țară fascinantă, ori ești invitat la o cină în cadrul unei familii de origine chineză, asigură-te că știi care sunt bunele maniere care trebuie respectate la masă.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe