Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în luna ianuarie 2016, o creștere generală de 18,7% comparativ cu prima lună din 2015, cifră în interiorul căreia avem autoturismele cu o creștere de 13,8%, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Din analiza datelor istorice, consemnăm faptul că vânzările din luna ianuarie 2016 sunt cele mai mari pe care operatorii din piața auto le-au înregistrat în ultimii 7 ani (2010 – 2016).
Vânzările realizate în luna ianuarie 2016 au fost, ca și în anii precedenți, susţinute de achiziţiile de autoturisme realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 88% (vs. 12% pers. fizice). Ar fi de remarcat faptul că în comparație cu Ianuarie 2015, ponderea achizițiilor realizate de către persoanele fizice a scăzut cu 2 puncte procentuale (de la 14%), efectul de așteptare al Programului “Rabla” fiind evident.
Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate, se observă faptul că în ianuarie 2016 importurile de autoturisme rulate au scăzut față de 2015 cu 6,9%. Cu toate acestea, raportul dintre cele noi și cele rulate rămâne unul ridicat, respectiv 2,8 autoturisme rulate intrate în parc la unul nou vândut.
La autoturisme, top-ul pe mărci în această primă lună este condus de către Dacia, cu 1.258 de unități (24,6% din total piață), urmată de Volkswagen cu 621 unități (12,2%); Skoda 563 unităţi (11,0%); Ford 457 unităţi (8,9%); Renault 272 unități (5,3%); și Seat, 190 unităţi (3,7%).
Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în prima lună a lui 2016, urmat de Skoda Octavia, Dacia Sandero, Seat Leon, și Dacia Duster.
Analizând segmentarea pe clase, observăm faptul că doar segmentul F (lux) înregistrează scăderi față de ianuarie 2015. Toate celelalte consemnează creșteri solide (Clasa MPV +38,7%, Clasa D +26,1%, Clasa E +17,2%, Clasa B +14,4% și Clasa C, care reprezintă aproape jumătate din piață, +12,5%).
In funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere de 59,4%, dar în scădere față prima lună din 2015 (67,2% din piață).
In ceea ce privește autoturismele hibride sau electrice 100%, prima lună din 2016 (39 de unități) consemnează o creștere a acestui segment cu cca. 130% fată de ianuarie 2015 (17 unități).
In funcție de culoarea preferată, alb și gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând 31,1% și respectiv, 23,7% din totalul preferințelor. Urmează albastru cu 15,8% și negru cu 13,7%.
Producţia naţională. In luna ianuarie 2016 s-au produs 30.842 de autovehicule, cu 8,8% mai puțin decât în luna similară din 2015, dar în creștere cu 9,1% față de luna precedentă (decembrie 2015) Dintre acestea, 26.671 au fost produse de către Dacia și 4.171 de către Ford. Volumele cele mai mari le-a înregistrat modelul Dacia Duster, din care au fost fabricate 15.192 unități (cu 10,2% mai mult decât în ianuarie 2015), urmat de Ford B-MAX (4.171 unități, – 39,7%), Dacia Sandero (4.112 unități, + 9,3%), Dacia Logan (3.933 unități, – 37,5) și Dacia Logan MCV (3.434 unități, +12,0%).
Cu cele 26.963 unităţi exportate în luna ianuarie 2016, consemnăm o scădere de 15,2% comparativ cu luna similară din anul 2015, dar cu 13,4% mai mult decât luna precedentă (decembrie 2015). Cel mai exportat model în prima lună din 2016 a fost Dacia Duster (14.473 unități), în creștere față de 2015 cu 5,8%, urmat de Ford B-MAX (4.012 unități, – 40,5%), Dacia Logan (3.186 unităţi, – 38,6%), Logan MCV (2.752 unități, -13,5%) și Dacia Sandero (2.540 unităţi, -15,7%). Ar mai fi de remarcat faptul că cca. 87,4% din producția națională a fost exportată, comparativ cu 94% cât s-a înregistrat luna ianuarie a anului trecut.

Despre Termene.ro

Termene.ro este o companie înființată în anul 2014 din dorința de a permite companiilor identificarea oportunităților de afaceri și evaluarea corectă a riscurilor pentru afaceri mai prospere, oferind o platformă intuitivă și foarte ușor de utilizat. Peste 50.000 de companii au acces zilnic la platforma completă care oferă informații actualizate în timp real despre datele financiare și juridice ale firmelor din România.

Distribuie mai departe